Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT) şi Centrul Analitic Indepedent „Expert-Grup” au prezentat un nou raport de monitorizare a implementării Acordului de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană în perioada august – decembrie 2015, transmite CURENTUL.
În cadrul unei conferinţe de presă, directorul executiv ADEPT, Igor Boţan a spus că, mai multe neajunsuri depistate anterior sunt valabile şi acum, dar totodată au fost înregistrate şi îmbunătăţiri.
„Neajunsurile care au fost depistate de către grupul nostru de experţi şi au fost prezentate în cadrul unei conferinţe din luna septembrie anul trecut există şi acum. Ele se referă că Planul Naţional de Acţiuni nu face delimitările foarte clare între scopuri, obiective şi acţiuni menite să permită atingerea obiectivelor şi scopurilor. Totuşi lucrurile s-au îmbunătăţit puţin. Un lucru foarte pozitiv este că MAEIE şi Cancelaria de Stat au reuşit să pună pe site-urilor lor Planul Naţional de Acţiuni şi acţiunile întreprinse de instituţiile vizate. Printre probleme persistă una fundamentală este că un şir de acţiuni planificate de instituţiile publice sunt nemăsurabile”, a declarat Boţan.
Potrivit acestuia, experţii au monitorizat 23 de domenii, în total fiind examinate 731 de acţiuni planificate pentru perioada 2014-2016.
„21% din aceste acţiuni au fost realizate, 19% nerealizate. 60% din acţiuni sunt în proces de realizare. Noi am constatat că undeva 10-11% din acţiunile prevăzute sunt în proces de realizare”, a adăugat Boţan.
La rîndul său, directorul executiv Expert-Grup, Adrian Lupuşor a menţionat că, doar ¼ din acţiunile economice au fost implementate.
„Principalele realizări pe care le putem evidenţia este aplicarea prevederilor Capitolului 5 din Acordul de Liber Schimb inclusiv pe teritoriul regiunea transnistrene. Putem la fel menţiona lansarea unor importante de twinning la BNM şi CNPF, care urmează să consolideze capacităţile acestor instituţii să facă faţă crizelor existente dar şi celor potenţiale. La fel salutăm simplificarea procedurilor vamale”, a conchis Adrian Lupuşor.
Adrian Platon