[ X ]
Acordul de Asociere RM-UE a fost aprobat de Guvern
28 Iunie

Guvernul Republicii Moldova a aprobat, în cadrul şedinţei de astăzi, Acordul de Asociere dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană, semnat ieri la Bruxelles.

După cum relatează CURENTUL, pentru intrarea în vigoare la 1 octombrie 2014 a Acordului este necesar ca Parlamentul Republicii Moldova, dar şi cele 28 de Legislative a ţărilor membre ale UE, să ratifice acest document.

Precizăm că Moldova şi Uniunea Europeană au demarat oficial negocierile pe marginea Acordului de Asociere în luna ianuarie 2010. În aceşti ani au avut loc mai multe runde de negocieri, acestea fiind încheiate la finele anului trecut. Procedurile tehnice care se aplică însă în astfel de situaţii au mai necesitat cîteva luni.

Ieri, 27 iunie 2014, Republica Moldova şi Uniunea Europeană au semnat Acordul de Asociere, la Bruxelles.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților