Secretarul General adjunct al NATO, Alexander Vershbow, va efectua, în perioada 12-14 mai 2014, o vizită în Republica Moldova. Anunţul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al RM, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, oficialul va avea întrevederi cu preşedintele ţării, Nicolae Timofti, preşedintele Parlamentului, Igor Corman, prim-ministrul Iurie Leancă, viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, ministrul Apărării, Valeriu Troenco, şi guvernatorul UTA Găgăuzia, Mihail Formuzal.
În cadrul întrevederilor vor fi discutate diverse aspecte ale cooperării bilaterale în cadrul Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului (IPAP) RM-NATO.
De asemenea, oficialul Alianţei Nord-Atlantice va ţine o prelegere la Universitatea de Stat din Moldova şi va participa la conferinţa cu genericul ”Parteneriatele NATO: realizări şi perspective”, organizată de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi Centrul de Informare şi Documentare privind NATO de la Chişinău.
Adrian Platon