Prim-ministrul R. Moldova, Chiril Gaburici are nouă consilieri, informează CURENTUL.
Astăzi, în „Monitorul Oficial” au fost publicate dispozițiile Premierului privind numirea în funcție a șase noi consilieri ai săi. Este vorba despre Boris Gîlca – consilier principal de stat al Prim-ministrului în domeniul ocrotirii sănătăţii şi dezvoltării sociale, Aurelia Peru-Balan – consilier principal de stat, purtător de cuvînt al Prim-ministrului, Natan Garștea consilier principal de stat al Prim-ministrului în domeniul financiar.
Totodată, au fost numiți consilieri principali de stat al Prim-ministrului: Eugeniu Furculiță, Iurie Chiorescu și Andrian Gavriliță.
Anterior, Serghei Diaconu a fost numit în funcţia de consilier principal de stat al Prim-ministrului în domeniul activităţii instituţiilor de drept şi organelor de control, Radu Rebeja – consilier principal de stat al Prim-ministrului pe problemele de tineret și sport, Steluţa Andreeva – consilier principal de stat al Prim-ministrului.
Cristina Pendea