În cadrul ședinței Proiectului de Asistență tehnică al Uniunii Europene privind implementarea Acordului SAC (Spațiul Aerian Comun), a fost reconfirmată dinamica pozitivă asigurată de Autoritatea Aeronautică Civilă (în continuare AAC) privind respectarea planului de implementare al Acordului privind Spațiul Aerian Comun semnat între Republica Moldova și Uniunea Europeană și Statele sale membre, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă, AAC a reușit pînă în prezent să elaboreze proiectele de transpunere a 57 de regulamente/directive europene, dintre care aproximativ 30 au fost transmise în adresa MTID pentru a fi promovate spre aprobare Guvernului.
“Lipsa în cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor (în continuare MTID) a specialiștilor cu o pregătire suficientă în domeniul transportului aerian, fapt constatat și într-un raport al Proiectului de Asistență Tehnică al UE, probabil, a împiedicat promovarea de către MTID a tuturor proiectelor înaintate de AAC pentru transpunerea legislației UE”, se spune în comunicat.
Tot acolo se spune că, pînă în prezent, toate misiunile de audit din partea Organizației privind Aviația Civilă Internațională au confirmat prin rezultate profesionalismul înalt al personalului AAC, iar numărul mare de proiecte de transpunere a reglementărilor UE (57) elaborate de Autoritatea Aeronautică Civilă confirmă angajamentul ferm al conducerii AAC de implementare al Acordului sus-menționat (in total sunt 86 documente).
“Mai mult, în pofida riscului de a contrazice poziția MTID, AAC a apărat drepturile la compensare a pasagerilor în cazul întârzierii prelungite a zborurilor, chiar dacă MTID a inițiat oficial procedura de modificare a Hotărârii de Guvern nr. 836 din 08.11.2012, în dezavantajul consumatorilor. Aceasta a fost posibil doar datorită independenței AAC față de MTID așa cum recomandă și partenerii de dezvoltare din partea UE. Menționăm ca recomandările UE de a asigura independenta suficienta a AAC în raport cu MTID se bazează pe necesitatea eliminării riscurilor legate de conflictul de interese în care ar fi MTID (fondator) în raport cu Air Moldova. Aceasta pentru a asigura protejarea drepturilor și intereselor pasagerilor, ceea ce va fi practic extrem de dificil în momentul în care MTID va deține simultan atât rolul de fondator al Air Moldova cat și cel de Regulator al pieței serviciilor de transport aerian”, spun autorii comunicatului de presă.
Aceștea precizează că, orice învinuiri în adresa AAC privind tărăgănarea și ineficiența în procesul de implementare a Acordului privind Spațiul Aerian Comun sunt nejustificate și lipsite de temei factologic, ceea ce duce în eroare opinia publică.
AAC a fost creată în 1993. Pe parcursul a 23 de ani, Autoritatea Aeronautică Civilă a activat cu succes în calitate de autoritate aeronautică independentă, conform recomandărilor Organizației privind Aviația Civilă Internațională. Pe parcursul perioadei menționate, AAC a fost subordonată MTID de facto doar pe parcursul aproximativ a unui an. AAC își exercită atribuțiile în conformitate cu prevederile legii, urmărind protejarea drepturilor pasagerilor prin eforturi direcționate către un transport sigur și accesibil.
Cristina Pendea