21 de consilieri raionali şi un deputat au fost excluşi din Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM). Declaraţia a fost făcută astăzi de liderul PSRM în cadrul unei conferinţe de presă, transmite CURENTUL.
„După alegerile locale care s-au finisat pe 28 iulie, în mai multe raioane s-a încercat presarea consilierii socialişti pentru a vota candidaţii altor partide. În 11 raioane mai mulţi consilieri socialişti au cedat. La şedinţa Consiliului Executiv de astăzi, 21 de consilieri raionali au fost excluşi din partid”, a declarat Dodon.
De asemenea, acesta a spus că tot astăzi deputatul Lidia Lupu a fost exclusă din fracţiunea PSRM.
Adrian Platon