Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, s-a alăturat acţiunii Ice Bucket Challenge. Astfel, politicianul a acceptat provocarea lansată de jurnalista Valentina Ursu, şi şi-a turnat o căldare cu apă rece peste cap, transmite CURENTUL.
O dovadă în acest sens este un video postat de liderul liberal-democrat pe pagina sa de pe Facebook. La rîndul său, Vlad Filat a provocat alte trei persoane: jurnalista Lorena Bogza, ministrul Educaţiei, Maia Sandu, şi ex-preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili.
De asemenea, Filat a menţionat că va dona bani pentru Hospis Angelus Moldova.