[ X ]
TOP cele mai populare piscine din municipiul Chișinău
8 Iunie

Începînd cu această săptămînă temperaturile înalte revin. Curentul.md a decis să elaboreze un top al celro mai populare 5 piscine din municipiul Chișinău. La realizarea acestui top s-a ținut cont de infrastructură, preț, deservire și accesibilitate. Desigur,  în capitală activează numeroase piscine, însă acestea nu s-au regăsit în top-ul nostru pe motiv  că nu au fost reparate de ani buni și nu sînt amenajate corespunzător.

1) Piscina de la Megapolis Mall

Complexul format de odihnă de la capătul sectorului Ciocana e relativ nou, dar a devenit extrem de popular. Anul acesta și-a deschis ușile la  15 mai. În toate zilele de luni pînă duminică, de la orele 9:00-19:30, plăcerea de a te relaxa la piscină te va costa 70 de lei, iar de la orele 14:00 pînă seara doar 50 de lei. Dacă mai dorești și un șezlong vei scoate din buzunar încă 20 de lei. Plus la aceasta,  pe lîngă cele trei bazine s-a mai deschis o mega piscină, loc special amenajat pentru frigărui,  spațiu de joacă aparte pentru copii și un teren de baschet. Pentru copiii de pînă la 7 ani părinții vor achita pentru intrare doar 20 de lei. De asemenea, trebuie să menționăm că buturile și mîncarea sunt comercializate la prețuri relativ bune.

2) GOA

Piscina GOA se găsește în afara orașului, pe malul lacului Ghidighici. Complexul de agrement pune la dispoziția vizitatorilor  piscine pentru maturi și copii,  baruri, tobogane, plajă, teren de volei, un meniu complex, terasă.  Intrarea în zilele de lucru de la orele 09:00-21:00   va costa 80 de lei pentru maturi și 40 de lei pentru copii de la vîrsta de 3 ani, în weekend – 130 de lei pentru maturi, iar prețul pentru copii rămânând neschimbat. În preț este  inclus șezlongul.  Totodată, GOA  miercurea e considerată  women’s day, astfel că  la care intrarea pentru femei va fi gratuită. În acest sezon, aici s-a deschis și un bar nou pe plajă unde oricine poate veni. De asemenea, pentru copii au fost instalat tobogane cu ieșirea direct în bazin.

3) Complexul Aqua Magic

Complexul Aqua Magic a fost deschis anul trecut și este unicul de acest gen în țara noastră. Acesta  se află în satul Sociteni, raionul Ialoveni. Teritoriul este bine amenajata și oferă un spațiu mare pentru distracție. De asemenea, dispune de parcare, terasă și loc de joacă pentru copii. În luna, prețurile erau promoționale, astfel că, în zilele de lucru vizitatorii achitau  100 de lei, iar în weekend 130 de lei. Pentru copiii de pînă la 12 ani intrarea costă  50 de lei, iar sîmbăta și duminica 60 de lei. La fel, administrația piscinei Aqua Magic susțin că au suplinit numărul de șezlonguri pînă la 1500, acestea fiind incluse în costul biletului. Anul trecut, în sezon, intrarea varia între 200 și 250 lei pe zi.

4) Royal Park

Complexul Club Royal Park, care este situat în cadrul pitoresc al naturii, departe de forfota și gălăgia orașului, a sărbătorit deschiderea piscinei și terasei de vară, la data de 1 mai curent. Cei care se vor odihni în timpul săptămînii vor achita 150 de lei la intrare, în preț intră șezlongul și prosopul,  iar în weekend cu 250 de lei unde la fel intră șezlongul și prosopul.  Bazinul lucrează de la orele 9:30 pînă la 19:00. Intrarea pentru copii este gratuită.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților