[ X ]
TE TOPEŞTI! Ce familie frumoasă are ex-deputatul Constantin Starîş!
28 Octombrie

Punctul slab al ex-deputatului Constantin Starîș este femeia iubită, soția sa Ecaterina, scrie portalul mamaplus.md.

„La un moment exact mi-a fost trimisă femeia, cu care a trebuit să fiu împreună și care avea să-mi aducă pe lume copiii. A rămas doar să mă supun inevitabilul. În cele din urmă, nu eram chiar pierdut, pentru a nu merita un pic de fericire adevărată”, a declarat Starîş.

De asemenea, fostul parlamentar a vorbit şi desprei cei doi copii ai săi, Gavriil şi Alexandra.

„Fiul îi seamănă tatălui, iar fiica mamei, totul e corect. Aș spune chiar că este frumos. Iar înmulțirea frumuseții în mediul înconjurător, este una dintre misiunile mele pe care eu o iau foarte în serios”, a adăugat acesta.

Inapoi la arhiva noutaților