[ X ]
„Revoluția” arheologică de la Crihana Veche. Ce au descoperit cercetătorii!
12 August

Echipa arheologică a Institutului Patrimoniului Cultural (IPC) a inițiat în luna iulie o expediție arheologică la Crihana Veche, raionul Cahul. Ion Ciobanu este arheologul care a obținut un grant din România pentru efectuarea acestor săpături. Se preconiza ca în urma acestora să se descopere vestigii ale culturii scitice. Despre cercetările care s-au făcut timp de o lună, Ion Ciobanu a vorbit într-un interviu acordat pentru CURENTUL.

„Am avut posibilitatea de a efectua cercetări arheologice exhaustive la trei movile funerare. Primul tumul pe care l-am cercetat a fost unul mare cu înălțimea de cca 1,5 – 1,8 m și diametrul de cca 40-45 m. După cercetarea acestui tumul au fost investigate 23 de morminte, cel mai vechi datând din perioada eneolitică faza târzie. Alte morminte din care s-au descoperit vestigii frumoase aparțin epocii bronzului timpuriu. De asemenea, vestigii care aparțin mai multor culturi şi un mormânt ce aparţine triburilor medievale târzii ale tătarilor nogai”, ne-a spus el.

Arheologul mai spune că, pe lângă toate acestea au mai fost cercetați doi tumuli.

“Inițial credeam că mantalele lor au fost ridicate deasupra defunctului – purtător al culturii scitice, mai târziu am observat că totuși mormintele principale sunt mult mai vechi și ar data din perioada epocii bronzului, adică din preistorie, nicidecum din antichitate. Am descoperit un mormânt dublu – unde au fost înmormântați doi indivizi – unul de gen masculin și altul de gen feminin. Mormântul a fost jefuit în vechime, dar oricum am descoperit vestigii destul de important” – a specificat Ion Ciobanu.

Notă: Varianta integral a interviului va fi publicată pe www.curentul.md pe parcursul zilei de duminică.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților