[ X ]
[ X ]
[ X ]
Ponderea produselor tehnologice din Republica Moldova este în creştere
19 Ianuarie
foto: mtic.gov.md

Ponderea produselor tehnologice este în creştere, iar creşterea cererii faţă de aceste produse este şi maimare. Declarația aparține președintelui Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), Gheorghe Duca și a fost făcută în cadrul Adunării anuale de totalizare a rezultatelor activităţii ştiinţifice şi manageriale pentru anul trecut, transmite CURENTUL.

Gheorghe Duca  a felicitat Secţia Ştiinţe Inginereşti şi Tehnologice a AŞM  şi a mulțumit cercetătorilor din cadrul Secţiei pentru realizările obţinute, remarcând creşterea graduală a calităţii şi cantităţii rezultatelor obţinute de Secţie, care se datorează nu doar cercetătorilor în proiectele naţionale, ci şi practica activă a acestora în proiectele europene, oportunitate valabilă începând din 2012, atunci când Republica Moldova a căpătat drepturi depline în participarea la PC7.

Totodată, preşedintele AŞM a îndemnat cercetătorii din Secţie să identifice şi să consolideze relaţiile de colaborare durabile în societate, cu mediul de afaceri, în special, cu întreprinderile mici şi mijlocii, acolo unde impactul cercetărilor poate fi resimţit la maxim. Acesta va fi un dublu avantaj în accesarea fondurilor europene.

Preşedintele a remarcat şi rolul dublu al cercetătorilor-inventatori, specificând că invenţiile, ca rezultat al cercetării ştiinţifice, trebuie nu doar să aducă o valoare adăugată, ci să pună în valoare rolul şi statutul cercetătorului, iar ca o prioritate în acest an vor fi identificate soluţiile pentru elucidarea acestui aspect de către managerii din ştiinţă şi autorităţile publice, în special, AGEPI. Or, mediul ingineresc şi tehnologic este unul care se remarcă prin producerea unui număr sporit de obiecte de proprietate intelectuală fie acestea invenţii, mărci, desene tehnice etc.

“Este foarte important ca soluţiile propuse de comunitatea ştiinţifică naţională să găsească un sprijin din partea autorităţilor publice pentru a fi promovate la soluţionarea provocărilor cu care se confruntă ţara noastră”, a mai spus el.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților