[ X ]
Politicianul moldovean care a mîncat carne de şarpe: „Seamănă cu carnea de pui”
30 Ianuarie

Comunistul Eduard Mușuc este pasionat de bucătăria chinezească și nu ezită să savureze deliciile exotice atunci când are ocazia, scrie SHOK.md.

Potrivit sursei citate, el a mărturisit că dragostea pentru aceste bucate a venit atunci când, mai mulți ani în urmă, a fost într-o vizită oficială în China. “Într-o delegație oficială în China, am mâncat două săptămâni doar specialitățile lor și nu am obosit deloc”, a declarat politicianul.

Întrebat dacă și acasă se gătesc rețete chinezești, ex-deputatul a spus că soția sa gătește foarte bine sushi și bucate japoneze. “Dar cu mâncarea chinezească e mai greu – rețetele sunt secretizate și e nevoie de condimente speciale”, a precizat el.

După cum se cunoaște, în China se gătesc și bucate mai neobișnuit cum ar fi cele din carne de șarpe și pisică, iar Eduard Mușuc a avut parte și de asemenea gustare. “Șarpe am mâncat – seamănă cu carnea de pui, nițel mai fină”, a precizat el.

La capitolul delicii chinezești preferate, Eduard Mușuc a spus că “rața chinezească – пекинская утка – e super gustoasă”.

Cât privește băuturile, el ne-a spus că “Bambucul” în diverse feluri e foarte bun, dar și vinul din prune dulce chinezesc, pe care îl și recomandă.

Despre cultura chinezească și China, în general, Mușuc a fost că a fost o experiență de-a dreptul șocantă.

„Până la China am fost de vreo 5 ori în State și în majoritatea țărilor europene, dar China e o poveste diferită…”, a mărturisit ex-parlamentarul.

Inapoi la arhiva noutaților