Ordinea de zi a şedinţei de astăzi a Guvernului conţine 13 subiecte. Numărul nu a fost trecut cu vederea de către premierul Valeriu Streleţ, care l-a catalogat drept unul nefast, transmite CURENTUL.
„Avem 13 subiecte pe ordinea de zi, numărul ăsta nefast. Sper să nu aibă nici o conotaţie”, a declarat Valeriu Streleţ.
CURENTUL.md aminteşte: Pe data de 13 februarie 2013 la ora 13.00, Vlad Filat a anunțat, la Guvern, că Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) denunță Acordul de constituire a Alianței pentru Integrare Europeană – II. La scurt timp a urmat demisia Guvernului. Doi ani mai tîrziu, pe data de 13 februarie 2015, Iurie Leancă a spus ”Adio” funcției de Prim-ministru după ce PLDM a decis că nu va mai merge în continuare cu candidatura sa, ci cu cea a omului de afaceri Chiril Gaburici.
Adrian Platon