[ X ]
(GALERIE FOTO) Sute de brazi de Crăciun sub acelaşi acoperiş
22 Decembrie

În perioada 11-22 decembrie 2014, la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei are loc Expoziţia Brazilor de Crăciun – concurs unic de creativitate şi design destinat studentilor talentati din Moldova şi instituţiilor de învăţământ în care sunt educaţi, transmite CURENTUL.

Vizitatorii evenimentului sînt îndemnaţi să voteze 3 brazi preferaţi din cei peste 200 expuşi. La ora actuală cel mai puțin votat brad din Expoziția Brazilor de Crăciun are doar 7 voturi, iar cel mai votat brad are peste 260 de voturi.

„Dacă spiritul sărbătorilor întârzie să se cuibărească în sufletul vostru, treceți azi sau mâine sau poimâine pe la Muzeul Naţional de Artă al Moldovei. Vă promit să ieșiți de acolo cu o altă stare”, spun organizatorii.

Pentru bradul care a adunat cele mai multe voturi, organizatorii evenimentului vor oferi premiul ”Ales de Public” în valoare de 3000 lei. Iar pe 23 decembrie, în cadrul unei licitații, brazii studenților își vor găsi noi stăpîni, urmînd ca resursele adunate să fie utilizate pentru achiziție de echipamente necesare pentru instituțiile participante. De asemenea, un juriu desemnat va alege brazii pentru locul 1, 2 şi 3, precum și cîteva premii de încurajare pentru viziuni neordinare.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților