[ X ]
(GALERIE FOTO) O nouă degustație de vinuri marca POLIEXPERT
24 Februarie

Compania de promovare și consultanță POLIEXPERT a organizat, la 21 februarie, curent, cea de-a patra degustație de vinuri autohtone cu genericul „Consumați vin autohton e de bon ton”. Evenimentul a avut loc în cadrul Expoziției Internaționale Specializate EXPOVIN Moldova 2014, transmite CURENTUL.

La eveniment au participat persoane publice, oameni de afaceri, jurnalişti şi bloggeri. Evenimentul a avut loc în parteneriat cu Poliproject Exhibitions, organizator EXPOVIN Moldova 2014, Asociația de Sommelier din Moldova și restaurantul Ideal Wine.

Degustația a avut loc în conformitate cu regulamentul ce se aplică la toate concursurile internaționale. În calitate de mostre au fost vinurile prezentate de către producătorii autohtoni la Concursul internațional Chișinau Wines & Spirits Contest. Participanții au degustat 11 mostre de vin: albe, roze și roșii.

„Astfel de evenimente sunt foarte benefice pentru domeniul de vinificaţie din RM. Astfel se promovează cultura consumului de vin. A fost o experienţă plăcută din punctul meu de vedere”, a declarat Mihai Druţă, preşedintele Asociaţiei de Sommelier din R. Moldova.

Unii dintre invitaţi au participat pentru prima dată la un asemenea eveniment. „Este a patra ediţie, dar este pentru prima dată organizată în cadrul unei festivităţi naţionale cum este Expoziţia naţională a vinului. Este un lucru original, frumos şi interesant. Vinurile moldoveneşti sunt foarte gustoase şi de o calitate înaltă”, a menţionat ex-ministrul Educaţiei, consilierul premierului pe probleme de educație, știință, cultură și sport, Leonid Bujor.

„Prima dată particip. Mai des trebuie de organizat asemenea evenimente, astfel lumea cunoaşte vinurile autohtone, care sunt printre cele mai bune din lume. A fost extraordinar”, a adăugat președintele Organizației de tineret a Partidului Popular din Republica Moldova, Ian Lisnevschi.

„Evenimentul mi s-a părut unul foarte inovativ şi extraordinar. Chiar ar trebui mediatizat mai mult, oamenii nu cunosc astfel de evenimente deşi suntem o ţară vitivinicolă. Asta ar trebui să fie o tradiţie în viitor. Este nevoie de mai multă promovare a vinului autohton pentru că avem cu ce ne lăuda”, susţine viceministrul Finanţelor Ştefan Creangă.

Viceministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Sergiu Ghețiu susține că vinul autohton este sănătos și inofensiv și se bucură de tot mai mult succes peste hotare. „Exportăm vin în peste 40 de țări, dar trebuie să avem grijă și de piața locală”, afirmă el.

La final, organizatorii au desemnat cel mai bun degustator neprofesionist. Aceasta a devenit  Anghelina Taran, jurnalist  al ziarului Logos-Press, care a primit un premiu din partea restaurantului Ideal Wine.

POLIEXPERT aduce mulțumiri tuturor celor care susțin campania  „Consumați vin autohton e de bon ton!”.

Adrian Platon

Mai multe fotografii de la eveniment găsiţi pe pagina de Facebook a POLIEXPERT.

Inapoi la arhiva noutaților