[ X ]
(FOTO) Dorin Chirtoacă a fost dezgolit. Ea a făcut-o!
13 Mai

Primarul capitalei Dorin Chirtoacă a fost dezgolit… ce-i drept nu la propriu. Vicepreşedintele Mişcării Populare Antimafie (MPA), Daniela Bodrug susţine într-o postare pe blog, că edilul a fost dezgolit de un incendiu, transmite SHOK.md.

“Incendiul de la mansarda unui bloc din Chișinău a făcut scrum așteptările susținătorilor Partidului Liberal care vedeau în Dorin Chirtoacă un eliberator de povara tot mai grea a rușinii apăsătoare pe care o poartă față de obtuzitatea liderului liberal – Mihai Ghimpu”, scrie ea.

Vicepreşedintele MPA mai spune că incendiul a părut un accident nefericit ridicat la rang de calamitate naturală de autoritățile locale până în momentul în care Dorin Chirtoacă s-a expus asupra lui, trei zile mai târziu, în cadrul ședinței ordinare a consiliului municipal.

Potrivit spuselor sale, şocantă a fost atitudinea nonșalantă a edilului față de tragedia a treizeci de familii. Nonșalanță care ascundea ceva mai mult decât o nesimțire ordinară, exemplară unui complice la o infracțiune ascunsă încă de ochii lumii.

”Peste Nistru au murit peste 100 de oameni la Kiev, și peste 40, recent, la Odessa și văd că se țin și merg înainte. Tragedii se întâmplă. Nu trebuie să mergem neapărat pe această stare de emoție. Asta e tendința noastră de a le exagera. Noi trăim în oraș, nu sunt toate duse până la capăt.” , spune Dorin Chirtoacă, pe un ton dojenitor, victimelor incidentului sugerându-le astfel că ar trebui să se bucure de faptul că au rămas în viață, căci alții au ars de vii”, mai spune Daniela Bodrug.

Potrivit ei, intervențiile primarului deconspiră complicitatea autorităților locale la o construcție total anacronică normelor de securitate și la care avem tot temeiul sa credem ca aprobările instituțiilor responsabile pentru darea în exploatare a apartamentelor s-au făcut contra mită.

Politiciana susţine că Dorin Chirtoacă este, de fapt, “un tip infantil și un nesimțit, care, speculează idei naționale și europene alimentând și acoperind, în același timp, acte crase de corupere în administrarea orașului”.

bodrug

Inapoi la arhiva noutaților