Bat clopote de nuntă? Cel puţin asta reiese dintr-o fotografie publicată pe Facebook de către preşedintele Mişcării “Forţa Nouă”, Valeriu Pleşca, care ar putea deveni cuscru cu liberalul Mihai Moldovanu, şef al Direcţiei generale Sănătate din cadrul Primăriei mun. Chişinău, scrie SHOK.md.
Fiul lui Pleşca şi fiica lui Moldovanu, vedeta TV, Cristina Moldovanu, sunt într-o relaţie de mai multă vreme, iar fotografia publicată de Valeriu Pleşca demonstrează că e vorba despre o relaţie cât se poate de serioasă, aşa cum acesta a scris: “noi în weekend”. Şi în fotografie, cei patru par foarte apropiaţi.
De altfel, amintim că Cristina Moldovanu a plecat în această primăvară de la Publika TV la Moldavian Business Chanel, care aparţine politicianului şi omului de afaceri, Valeriu Pleşca, care de altfel, e şi potenţialul tată-socru al jurnalistei.