Multe dintre lucrurile despre care am învăţat la şcoală că reprezintă fapte ştiinţifice bine stabilite şi demonstrate au fost infirmate de decenii. Şi totuşi, ele apar în continuare în multe manuale şcolare.

Iată câteva întrebări la care ar trebui să ne fie uşor să răspundem, pe baza a ceea ce am învăţat cu toţii la şcoală. Dar faptul că răspundem uşor nu înseamnă că răspundem şi corect.

• Câte simţuri au oamenii?
• Care dintre aceste obiecte sunt magnetice: o roşie, corpul uman, agrafele de birou?
• Care sunt culorile primare în  vopsele?
• În ce zonă a limbii se simte gustul amar? 
• Câte stări are materia şi care sunt acestea?

Simţurile umane

De peste 2000 de ani, încă din vremea lui Aristotel, se vorbeşte despre „cele 5 simţuri ale omului”,  iar ideea este remarcabil de persistentă, în ciuda multelor decenii de studii care infirmă această concepţie. Până şi ideea că există „un al şaselea simţ”, misterios, este tot un reflex al convingerii că, în mod normal, oamenii au 5 simţuri. În realitate, avem mult mai multe simţuri, în afară de văz, auz, simţ gustativ, olfactiv şi tactil: propriocepţia, simţul echilibrului, al temperaturii (termocepţia),  al durerii (nocicepţia), un simţ al timpului (cronocepţia), plus un număr de simţuri „interne” (interocepţii), activate de stimuli proveniţi din interiorul corpului şi deservite de receptori specifici situaţi în organele interne. (Puteţi citi aici un articol mai amplu despre simţurile umane.)

Magnetism

Dacă prin „magnetic” înţelegem proprietatea de a răspunde la acţiunea unui câmp magnetic el, atunci nu numai agrafele de  birou metalice sunt magnetice: corpul uman şi roşia interacţionează şi ele cu câmpurile magnetice.

Agrafele şi alte obiecte metalice care conţin fier, nichel sau cobalt sunt feromagnetice, adică sunt atrase de magneţi. În schimb, apa din corpul uman şi din roşie (sau, mai exact, nucleii de hidrogen din moleculele de apă din corpul nostru şi din roşii) sunt respinse de câmpul magnetic – sunt diamagnetice. Dar forţele implicate sunt extrem de slabe, de aceea nu le observăm în mod normal. Însă faptul că organismul uman reacţionează în mod specific la acţiunea unui câmp magnetic este aplicat în medicină, pentru obţinerea de imagini ale structurilor din interiorul corpului uman cu ajutorul rezonanţei magnetice (RMN).

Culorile primare

Culorile primare, am învăţat la şcoală, sunt acelea care nu pot fi produse prin amestecul altor culori; am mai învăţat că aceste culori primare sunt roşu, albastru şi galben şi că din ele pot fi produse, prn amestec, toate celelalte culori.  Dar nu e adevărat. Putem obţine roşu amestecând magenta cu galben, putem obţine albastru amestecând magenta cu cian. În acelaşi timp, nu se pot obţine toate culorile dacă pornim de la roşu, galben şi albastru. 

Cercetătorii culorilor au stabilit aceste lucruri încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, iar în tehnologie ele sunt cunoscute şi aplicate – ca dovadă, cartuşele de cerneală pentru imprimantele color nu conţin roşu, galben şi albastru, ci magenta, galben şi cian, adevăratele culori primare – dar, cumva, descoperirile n-au ajuns până în manualele de şcoală. 

Gustul amar

Vă amintiţi cumva, din manualele de biologie, o „hartă” a gusturilor, aşa cum se simt ele pe limbă? Ideea era că receptorii pentru gustul dulce sunt situaţi în vârful limbii, cei pentru gustul acru pe laturile limbii, iar cei pentru gustul amar în partea posterioară a limbii, spre fundul gâtului. 

Dar lucrurile nu stau nici pe departe aşa. Aceste „hărţi ale limbii” au apărut în 1942, ca urmare a faptului că un cercetători de la Harvard University, Edwin Boring, a interpretat greşit un studiu german din anul 1901. Greşeala a ajuns şi în manualele şcolare. În 1974, problema a fost revizuită şi ideea a fost informată. Numeroase cercetări au arătat că simţul gustului este unul foarte complex, că nu există doar 4 gusturi fundamentale şi tot atâtea tipuri de receptori gustativi, ci mult mai multe, şi că, pe suprafaţa limbii,  receptorii nu sunt aşezaţi pe „cartiere”, dar hărţile cu distribuţia gusturilor pe limbă încă mai există în manualele de biologie. (Încă şi mai interesant este faptul că au fost descoperiţi receptori ai gustului şi în intestin).

Stările materiei

„Stările de agregare ale materiei”, cum li se spune adesea, sunt trei: gazoasă, lichidă şi solidă. Mulţi dintre noi n-au trecut niciodată, la şcoală, mai departe de acest nivel.

Unii au mai învăţat şi despre plasmă, „a  patra stare a materiei” (cea din care este format Soarele), dar atât. 

Însă dincolo de aceste categorii şi de proprietăţile lor bine definite în manuale („lichide sunt acele corpuri care îşi păstrează volumul, dar iau forma vasului în care sunt puse” etc.) există o întreagă lume de forme ale materiei, cu care chiar avem de-a face zi de zi, dar despre care nu ştim mai nimic. Aşa-numitele cristale lichide, de exemplu (care se găsesc în ecranele LCD, dar şi în celule noastre), au molecule care sunt aşezate ordonat, ca acelea dintr-un solid, dar se comportă asemănător fluidelor. Şi mai există şi alte stări sau forme al materiei; ba mai mult: oamenii de ştiinţă continuă să descopere mereu unele noi. În anul 2012, în cadrul unui experiment la LHC, a fost descoperită o nouă stare a materiei, numită color-glass condensate (CGC), iar în 2013, cercetători de la MIT şi Harvard University au reuşit să facă fotonii să se adune într-un grup pentru a forma o moleculă ce nu se aseamănă cu nicio altă formă a materiei şi care se comportă, spun cercetătorii, la fel ca „săbiile laser” din celebra serie Star Wars.