Două perechi de pantaloni, cei mai vechi din lume, confecţionaţi în urmă cu 3.300 de ani, au fost descoperiţi de cercetătorii care efectuau săpături pe un şantier arheologic din vestul Chinei. Pantalonii ar fi fost purtaţi de doi şamani dintr-un trib nomad din acea zonă, aflată în zilele noastre în centrul regiunii Xinjiang din Asia Centrală, transmite descopera.ro.
Aceste articole vestimentare din lână, decorate cu motive simetrice, au fost confecţionate pentru a-i ajuta pe călăreţi să urce mai uşor şi mai repede pe caii lor, au explicat autorii descoperirii, membri ai unei echipe internaţionale de arheologi.
Fapt notabil, pantalonii prezentau întărituri între picioare, iar această particularitate întăreşte ipoteza potrivit căreia au fost inventaţi în vederea unor partide de călărie îndelungate. „Practic, aveau forma pantalonilor din zilele noastre”, a explicat Lu Enguo, cercetător la Institutul de arheologie din Xinjiang.
Cei doi pantaloni au fost descoperiţi în două morminte dintr-un cimitir aflat în apropiere de oaza Turfan, o regiune deşertică renumită pentru faptul că favorizează conservarea mumiilor în condiţii excelente.
Datarea lor cu carbon 14 a stabilit că pantalonii au fost confecţionaţi într-o perioadă cuprinsă între secolul al XIII-lea î.e.n. şi secolul al X-lea î.e.n., când pastoralismul nomad s-a dezvoltat în estul Asiei Centrale, au explicat cercetătorii.
În trecut, săpăturile arheologice au permis descoperirea altor articole vestimentare, mai vechi, care acopereau partea de jos a corpului – togi, tunici, rochii, jambiere -, însă niciunul dintre aceste articole nu avea forma unui pantalon.