Viceministrul Finanţelor Ştefan Creangă consumă mai mult vin roşu. Declaraţia a fost făcută de Ştefan Creangă pentru CURENTUL, în cadrul unei degustaţii de vinuri organizată recent de compania POLIEXPERT.
Acesta a spus că toate vinurile moldoveneşti merită apreciate. „Vinurile de calitate moldoveneşti merită apreciate chiar de consumatorii din RM, ori aprecierea făcută de noi însumi este acel prim pas pentru promovarea lor”, a menţionat Creangă.
Întrebat ce fel de vin preferă cel mai mult, viceministrul a declarat că cel mai tare este atras de vinurile roşii.
„Nu pot să mă laud că sunt foarte mare consumator, însă foarte mult apreciez vinurile. Cel mai tare mă atrag vinurile roşii, respectiv albe, ulterior roze. Roşu este un vin aşa mai puternic, care ne dă mai multă încredere în noi şi insuflă mai multă putere. De aceea încerc să consum vin roşu”, a conchis viceministrul Finanţelor Ştefan Creangă.
Adrian Platon