[ X ]
Academicianul Teodor Furdui – Doctor Honoris Causa al Universităţii de Educaţie Fizică şi Sport
3 Februarie
foto: asm.md

Academicianului Teodor Furdui, director al Institutului de Fiziologie şi Sanocreatologie al AŞM, i-a fost conferit titlul academic de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Educaţie Fizică şi Sport din Moldova, transmite CURENTUL.

Profesorul universitar Iurie Carp a subliniat contribuţiile academicianului în dezvoltarea ştiinţei, rezultate ştiinţifice obţinute pe parcursul întregii sale cariere ştiinţifice, reliefînd în special rolul esenţial şi aportul savantului în calitate de fondator al şcolii ştiinţifice de sanocreatologie, contribuţia la pregătirea specialiştilor în domeniul sănătăţii.

La rîndul său, proaspătul Doctor Honoris Causa, Teodor Furdui, a exprimat cuvinte de mulţumire corpului universitar, apreciind conferirea înaltului titlu ca un gest de recunoaştere a activităţii ştiinţifice şi contribuţiei Domniei Sale la dezvoltarea ştiinţei şi pregătirii specialiştilor într-un domeniu ştiinţific nou în biomedicină – sanocreatologia.

Nepoţica academicianului, Vica Vudu, studentă la Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu” a exprimat mândria, onoarea şi recunoştinţa familiei pentru acest gest de apreciere din partea instituţiei universitare.

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților