Renumitul meşter popular şi coregraf Liubomir Iorga s-a stins din viaţă vineri, 7 noiembrie, la vîrsta de 82 de ani. În acest sens, prim-ministrul Iurie Leancă a transmis astăzi un mesaj de compasiune, transmite CURENTUL.
„Am fost, dintotdeauna, impresionat de talentul şi ingeniozitatea acestui om, care şi-a făcut din pasiunea pentru instrumentele muzicale populare un mod de viaţă. Timp de aproape jumătate de veac, Libomir Iorga a fost cel care a reanimat instrumentele populare uitate, dar a şi creat unele noi, inedite, cu care a mers pe toate continentele şi a dus faima Republicii Moldova în lume”, se spune în mesajul lui Iurie Leancă. „Maestrul Liubomir Iorga a fost printre ultimii „nebuni frumoşi” ai timpurilor noastre şi sunt convins că, din păcate, golul pe care îl lasă în cultura naţională odată cu trecerea sa la cele veşnice va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil, de suplinit”, a menţionat premierul.
CURENTUL.md precizează: Liubomir Iorga s-a născut pe 12 aprilie 1932 în satul Vadul lui Isac, raionul Cahul. Din 1949 a fost dansator în Ansamblul naţional academic de dansuri populare „JOC”. Din 1964 lucrează în atelierul de muzică al Combinatului de producţie pe lângă Ministerul Culturii din RSS Moldovenească. În 1971 se filmează în producţia „Lăutarii”, în regia lui Emil Loteanu. Este printre puţinii moldoveni care a ajuns la Casa Albă, la invitaţia fostului preşedinte american, Bill Clinton. Acesta, fiind un împătimit al saxofonului, a ţinut să-l cunoască pe creatorul instrumentului care purta chiar numele creatorului său – iorgafon. Este Maestru Emerit în Artă şi Cavaler al Ordinului Republicii.
Adrian Platon