Scriitorul din Republica Moldova Igor Volniţchi a ajuns în vizorul presei literare din România. Astfel, prestigioasa revistă literară „PRO SAECULUM” la rubrica „Scriitori români de pretutindeni”, înserează o amplă recenzie la ultima carte a lui Igor Volniţchi – culegerea de povestiri „Prizonierii Amurgului”, transmite CURENTUL.

În recenzia semnată de Vlad Zbîrciog, secretarul Uniunii Scriitorilor din Moldova, Igor Volniţchi este caracterizat drept „un prozator de real talent”.

În recenzie se face referire şi la două romane publicate anterior de Igor Volniţchi – „Călăul e nevinovat” şi „Învaţă-mă să mor”, despre care se spune că „prin demersul novator, prin  structura complexă, prin exerciţiul dezvăluirii, prin  mesajul filozofic şi expresia concentrată a discursului se prezintă drept unele dintre cele mai valoroase cărţi de proză apărute în ultima vreme în spaţiul literar dintre Nistru şi Prut”.

Despre culegerea de povestiri, se menţionează că, cu aceasta „Igor Volniţchi continuă demersul său analitico-filosofic de o construcţie originală, bazată pe experienţa marilor pozatori români, care au activat în perioada interbelică”.

„Autorul întreprinde, ca şi în romanele sale, o investigaţie subtilă a resorturilor sufleteşti şi de  conştiinţă  ale personajelor, descoperind noi faţete ale misterului, ale tainei, ale armoniei, ale  sublimului…”, se spune în recenzie.

Autorul recenziei spune cu referire la eroii povestirilor lui Igor Volniţchi că sînt „ostatici ai propriilor vieţi”, iar prozatorul scrie despre ei „cu multă pasiune  şi intelect, dînd dovadă de o cultură  filozofico-estetică substanţială”.

Autorul recenziei notează că „Igor Volniţchi încearcă prin scrisul său să pătrundă zone mai puţin frecventate de alţi scriitori” şi că are „o structură interioară predispusă analizei subtile”.

„Igor Volniţchi este, după cum desprindem din aceste trei cărţi, un scriitor preocupat de destinul unui singur personaj, chiar dacă în jurul acestuia mai există şi altele. Acţiunea din romane sau povestiri gravitează în jurul personajului principal, celelalte  găsindu-şi rostul în dezvăluirea subiectului. De menţionat că personajele principale  sînt memorabile, destinul lor fiind modelat de o stare de  singurătate care le cultivă un univers al înstrăinării, al  însingurării, moment ce duce, de cele mai multe ori, la un proces inevitabil – cel al  dezumanizării. Fireşte, scriitorul, conştient de ceea ce se poate întîmpla cu personajul principal, îl conduce cu multă precauţie şi sensibilitate,  trecîndu-l prin suferinţă, spre un  liman al resemnării, al purificării şi luminării interioare, această personalizare fiind elementul forte al scrisului său, moment care-l deosebeşte de alţi  prozatori”, mai notează sursa citată.

Andriana Cheptine