Cea mai scumpă lucrare din prima galerie online de artă contemporană va costa 699 de euro, informează CURENTUL.
Potrivit Directorul executiv al Vintage, Traian Chivriga scopul principal al acestei galerii este de-a propune companiilor să-și decoreze interiorul cu opere de artă realizate de cei mai promițători artiști din Republica Moldova.
„La moment sunt peste 400 opere de artă în baza de date, însă cu timpul ele vor fi mult mai multe. Companiile au posibilitatea să aleagă dintr-o bază enormă de lucrări care să poată să decoreze oficiile. Dacă vorbim despre pictorii emeriți pot să-l menționez pe Andrei Mudrea, un abstracționist care demult face faimă Republicii Moldova peste hotare. Cristina Golovatic, Robert Andersen. Noi nu dorim să facem mult profit, dorim doar să menținem siteul să putem dezvolta piața de artă din Republica Moldova. Cea mai scumpă piesă de la noi din galerie este de la 699 de euro. De exemplu lucrările Cristinei Golovatic, Andrei Mudrea, Inessa Dermenji, sunt mai mulți care se încadrează în această categorie”, a precizat Traian Chivriga.
De asemenea directorul ne-a precizat și care este pe republică situaţia comercială a operelor de artă.
„Dacă să vorbim piața transparentă poate să fie la vreo 15 -20 000 euro, dacă vorbim de piața netransparentă aici crește pînă la 150-200 000 euro pe an”, a adăugat Chivriga.
CURENTUL.md menționează: Vintage Art Factory este un proiect independent, care are menirea de a fi primul incubator pentru tinerii artiști plastici din Republica Moldova, care aspiră să creeze un val unic de artă contemporană.
Natalia Moraru