Festivalul Internațional ”Primăvara europeană a poeților 2015” și-a desemnat câștigătorii. Scriitori din Republica Moldova, România, Federația Rusă și Regatul Țărilor de Jos au primit diplome și premii bănești din partea Președintelui Parlamentului Andrian Candu, în cadrul unui eveniment organizat la Uniunea Scriitorilor, transmite CURENTUL.
Speakerul a oferit 5 premii la categoriile ”Relații culturale” și „Cea mai bună carte de poezie”. Premiile au fost înmânate de Viceministrul Culturii, Gheorghe Postică.
Scriitorii Adi Cristea (România), Silvia Caloianu (Republica Moldova), Jan Willem Bos (Regatul Țărilor de Jos), Lilya Gazizova (Republica Tatarstan, Federația Rusă) și Jan H. Mysjkin (Belgia) au fost premiați de Președintele Parlamentului pentru contribuție deosebită în promovarea dialogului intercultural și consolidarea punților spirituale între țări prin intermediul creației literare originale și a traducerilor.
”Deja al 5-lea an la rând, Uniunea Scriitorilor din Moldova reușește să surprindă frumos iubitorii de poezie din țara noastră și să aducă la Chișinău și în alte localități cele mai apreciate condeie ale liricii contemporane, talente valoroase ale cuvântului scris din Moldova și din alte țări. Poezia a fost din toate timpurile și va rămâne liantul comunicării interculturale. Atâția poeți împreună nu pot decât să ne aducă primăvara pe care o așteptăm atât de mult”, se menționează în mesajul transmis de Președintele Parlamentului scriitorilor participanți la festival.
Andrian Candu a mai precizat că Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană reprezintă o cale spre progres și modernizare pentru țara noastră, care facilitează și integrarea patrimoniului național în circuitul cultural european.
Președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu i-a felicitat pe laureații Festivalului, precizând că este de datoria scriitorilor ca prin creația lor literară să contribuie și în continuare la apropierea și dezvoltarea spațiilor culturale europene. La rândul său, Viceministrul Culturii, Gheorghe Postică a declarat că Festivalul adună anual persoane proeminente din diferite țări și promovează proiecte literare interesante.
Festivalul Internațional ”Primăvara europeană a poeților 2015”, organizat de Uniunea Scriitorilor din Moldova, este la a V-a ediție. Proiectul a constat dintr-o serie de acțiuni culturale, desfășurate în perioada 6-9 mai, pentru a readuce poezia în atenția publicului. La ediția din acest an au participat poeți și traducători de poezie din 12 state europene.
Adrian Platon