Guvernul a votat un proiect de lege prin care a fost instituită indemnizația de merit pentru oamenii de cultură cu realizări deosebite și activități de notorietate. Cei care au 60 de ani vor beneficia de o indemnizație lunară egală cu suma unui salariu mediu pe economie, stabilit de Guvern și neimpozabil, transmite Curentul.md.
Criteriile de atribuire a indemnizaţiei reglementează dreptul la plată, modul de plată, garanţiile de acordare a indemnizaţiei de merit, documentele de atestare a criteriilor de atribuire, modul de examinare a dosarelor.
Sunt reglementate și criteriile de atribuire a indemnizaţiei de merit pe domenii: muzicale, creaţie interpretativă, cinematografie, domeniul literar, arhitectură, artă plastică, teatru, patrimoniu cultural naţional, mobil şi imobil.
Suma necesară pentru achitarea indemnizaţiilor de merit se suportă de la bugetul de stat și va fi oferită din acest an.
Elena Mocreac