Aproximativ 350 de biblioteci publice vor fi dotate cu mai mult de 1000 de calculatoare pentru a asigura accesul public la internet, iar aproximativ 800 de bibliotecari vor beneficia de cursuri de formare în domeniul IT și dezvoltarea noilor servicii de bibliotecă, transmite Curentul.md.
Primele raioane care vor avea biblioteci moderne sunt Anenii Noi, Briceni, Cahul, Edineţ, Călăraşi, Căuşeni, Făleşti, Hânceşti, Ialoveni, Orhei, Rezina, Şoldăneşti, Străşeni, Ştefan Vodă, Taraclia, Teleneşti, Ungheni, precum şi municipiile Chişinău şi Bălţi.
Treizeci și unu de biblioteci raionale și 645 de biblioteci sătești au candidat pentru prima rundă de selecție, fiecare demonstrând atât dorinţa bibliotecarilor de a participa la program. Raioanele finaliste au fost selectate de către o comisie independentă de evaluare formată din parteneri ai programului Novateca și factori de decizie din domeniul bibliotecilor.
Începând cu mijlocul lunii iulie, Novateca va începe organizarea cursurilor de dezvoltare profesională a bibliotecarilor incluși în program și livrarea calculatoarelor la biblioteci. Până la finele anului 2014, bibliotecile publice din Moldova selectate pentru prima rundă vor fi dotate cu calculatoare.
Novateca va continua să extindă rețeaua de biblioteci, din moment ce acestea vor fi pregătite să primească echipamentul IT. Următoarea rundă de selecție a bibliotecilor pentru rețeaua Novateca va fi lansată în septembrie 2014.
Elena Mocreac