Muzeul Naţional de Arte, care a devenit una din cele mai importante instituţii muzeale din Republica Moldova, aniversează 75 de ani de la fondare, transmite CURENTUL.
Astfel, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei în cadrul unei conferințe științifice cu genericul „Conservare, cercetare, valorificare: vectori ai dezvoltării muzeale”, au prezentat realizările Muzeului în domeniul cercetării, promovării şi valorificării patrimoniului muzeal, întrunind critici muzeografi, cercetători ştiinţifici, critici de artă, restauratori.
Tot în cadrul conferinței, au fost abordate subiecte cu referință la tapiseria contemporană în fondurile MNAM, sursele patericale ale inscripțiilor de pe filacterele cuvioșilor din registrul inferior al compoziției ”Cinul” din pictura exterioară a Moldovei a secolului – XVI, creația Mariei Saka-Răcilă în contextul evoluției artelor decorative în Republica Moldova, restaurarea gravurii populare chineze din colecția Muzeului Național de Artă al Moldovei, Ilustrațiile la opera scriitorului Spiridon Vangheli și altele.
La finalul conferinței a fost vernisată expoziția “Icoane pe sticlă”, din colecția Sever Săsărman.
Elena Mocreac