[ X ]
Moldova și România au stabilit consolidarea colaborării în diverse domenii culturale
27 Iunie

În perioada 23-26 iunie curent, viceministrul Culturii Igor Şarov a efectuat o vizită de lucru la București, România. Oficialul a avut o întrevedere cu Hegedüs Csilla, secretar de stat al Ministerului Culturii, în cadrul căreia s-a stabilit consolidarea colaborării dintre Republica Moldova și România în domeniul culturii în baza Acordului de parteneriat, semnat în 2011, transmite CURENTUL.

Au fost întreprinse și primele pregătiri pentru întâlnirea miniștrilor Culturii din cele două țări care va avea loc în toamnă. Viceministrul Igor Șarov a subliniat importanța cooperării specialiștilor din Republica Moldova și România în diversele domenii culturale.

În cadrul vizitei sale viceministrul Culturii a avut o întrevedere cu Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici. Cei doi interlocutori și-au exprimat satisfacția în legătură cu evoluțiile pozitive înregistrate în plan bilateral, inclusiv din perspectiva valorificării proiectelor culturale.

La fel, în cadrul discuțiilor ambele părți au apreciat buna colaborare, pe toate palierele, dintre cele două Guverne și s-au angajat să continue să promoveze intensificarea cooperării pentru sprijinirea proiectelor culturale.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților