Institutul pentru Cultură și Drepturi Europene propune liceenilor din toată Republica Moldova să ia parte în Chișinău la momente istorice relatate pe viu, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat al institutului.
Istorici cu renume vor vorbi tinerilor despre momentele importante ale neamului nostru, punând accent pe ziua de 16 mai 1812, data primei ruperi a Moldovei prin Pacea ruso-turcă de la București. „Atunci, teritoriul de astăzi a Republicii Moldova a fost anexat Imperiului Țarist și despărțit de Principatul Moldovei. Sâmbătă se împlinesc fix 203 ani de la acest eveniment”, se spune în document.
Programul este dedicat și celor din raioane care doresc să participe și își pot găsi transport. Profesorilor care pot aduna cel puțin 10 elevi li se rambursează de către organizatori cheltuielile efectuate.
Institutul pentru Cultură și Drepturi Europene este o organizație nonguvernamentală cu sediul în Chișinău ce are drept scop promovarea tinerilor capabili de performanţa, promovarea şi apărarea drepturilor omului și promovarea valorilor naţionale în context european şi a valorilor europene în context naţional.
Adrian Platon