Au început investigațiile dendrocronologice și ridicările topografice preliminare la „Vila cu parc Mîndîc”. Cercetările de teren vor fi efectuate timp de o săptămînă de către specialiști polonezi alături de o echipă moldovenească condusă de Rita Garconiță, transmite CURENTUL.
Salvgardarea acestui monument istoric este posibilă graţie parteneriatului între Republica Moldova şi Polonia privind restaurarea complexului architectural “Vila cu parc Mîndîc”, lansat anul curent. Astfel, cercetările de teren au fost precedate de o întrunire în cadrul Consiliului Raional Drochia la care au participat viceministrul Culturii, Gheorghe Postică, directorul Muzeului Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Mihai Ursu, vicepreşedintele raionului Drochia, Petru Bărbieru, primarul satului Mîndîc, Ion Lupaşcu, ministrul consilier al Ambasadei Poloniei la Chişinău, Jerzy Stankiewicz, șeful secţiei cultură din raionul Drochia, Petru Ababii, şi experţii polonezi.
Curentul.md menționează că, parteneriatul moldo-polon privind restaurarea vilei din Mîndîc, Drochia a fost lansat la 12 mai curent.
Conacul a aparținut unei familii de nobili polonezi Ohanowicz și a fost proiectat cu elemente specifice arhitecturii tradiționale poloneze, avînd un parc asemănător grădinilor clasice din Roma. În timp complexul a fost transformat la noile necesități, fără a se ține cont de faptul că acesta este un monument de istorie şi arhitectură peisagistică.
Diana Cebotari