[ X ]
În satul Vadul-Raşcov va fi ridicat monumentul poetului Dumitru Matcovschi
25 Iunie

Un monument al lui Dumitru Matcovschi va fi ridicat la Vadul-Rașcov, satul natal al poetului, unde a fost înmormântat, în urmă cu un an, transmite CURENTUL.

Lucrarea va fi amplasată pe terenul aferent Casei de Cultură din localitate, iar cheltuielile vor fi acoperite din surse financiare provenite din donaţii şi sponsorizări.

Totodată, 2014 a fost declarat „Anul Dumitru Matcovschi”.

Dumitru Matcovschi este autorul a peste 50 de volume de poezie, proză şi piese de teatru şi reprezintă un simbol al mişcării de renaştere naţională din Republica Moldova. Deţine înalte distincţii precum Cavaler al Ordinului „Meritul Cultural”, Cavaler al Ordinului Steaua României în grad de Comandor, Cavaler al Ordinului Republicii. A fost membru titular al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților