[ X ]
Guvernul a aprobat Strategia de dezvoltare a culturii pînă în 2020. Ce prevede documentul!
30 Ianuarie
foto: gov.md

Membrii Cabinetului de miniştri au aprobat ieri Strategia de dezvoltare a culturii pînă în anul 2020. Documentul prevede asigurarea de către stat a creşterii ponderii sectorului nonformal în totalul activităţilor culturale, prin accesul organizaţiilor asociative şi artiştilor liber-profesionişti la finanţare. 

Strategia stabileşte patru obiective generale: salvgardarea patrimoniului cultural naţional, asigurarea circulaţiei reale şi virtuale a produsului cultural, creşterea ponderii economice a sectorului cultural şi a industriilor creative, precum și sporirea contribuţiei culturii în dezvoltarea coeziunii sociale.

De asemenea, potrivit Strategiei, patrimoniul cultural devine o prioritate naţională. În ideea asigurării calităţii educaţiei artistice, vor fi restructurate instituţiile de învăţămînt artistic, prin specializarea acestora şi racordarea la standardele internaţionale recomandate de UNESCO.

În scopul creării unei reţele virtuale de servicii şi bunuri culturale, Strategia prevede elaborarea Programului de informatizare în domeniul culturii. Va fi creat un portal naţional de promovare a artiştilor şi produselor culturale, pentru a lărgi accesul populaţiei la produsul cultural.

Costul de realizare a Strategiei se estimează la 1757,93 mil. lei. 

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților