[ X ]
(FOTO) În R. Moldova a fost inaugurată prima bibliotecă mobilă
13 Iunie

Astăzi, în faţa Teatrului Republican de Păpuşi “Licurici”, a avut loc inaugurarea Bibliobusului pentru Copii – prima bibliotecă mobilă din Republica Moldova, transmite Curentul.md.

Biblioteca mobilă are o colecţie de peste 500 de cărţi tipărite, între care dicţionare, enciclopedii, cărţi ilustrate.

Totodată, bibliobusul dispune şi de 600 de cărţi electronice, trei laptopuri şi trei computere tablete, două eBook readere, proiector şi ecran de proiecţie, aparat foto digital, jocuri şi păpuşi.

Copiii vor beneficia de accesul la colecţiile de carte în regim sală de lectură şi prin intermediul împrumutului interbibliotecar, la resurse informaţionale din internet şi pe suporturi electronice. De asemenea, vor participa la activităţi de promovare a lecturii şi programe culturale, la întâlniri cu scriitori, cu personalităţi din diferite domenii, la acţiuni educaţionale şi de instruire în vederea utilizării securizate a tehnologiilor informaţionale.

Acest proiect a fost posibil graţie suportului financiar al Ambasadei Japoniei prin Programul “Kusanone”, la propunerea şi cu susţinerea Ministerului Culturii prin intermediul Direcţiei colaborare internaţională şi implementat de Biblioteca Naţională pentru Copii “Ion Creangă”.

Elena Mocreac

10362857_598359496938971_2088891760022497070_n 10402837_598359613605626_819320049431319148_n 10426536_598359353605652_6069084415990806607_n 10440820_598358053605782_8678078712590184533_n

Inapoi la arhiva noutaților