[ X ]
Ex-ministrul Educației prezintă o lucrare la care a lucrat 35 de ani
30 Iulie
Ex-ministrul Educației, Victor Țvircun, care actualmente ocupă funcția de Secretar General al Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, va prezenta la 31 iulie, 2014, o lucrare la care a lucrat 35 de ani, transmite CURENTUL.
 
Astfel, joi, la Academiei de Ştiinţe a Moldovei va avea loc prezentarea Albumului „Dimitrii Cantemir. Contemporan al veacului Luminilor”.

„Publicarea Albumului reprezintă rezultatul a 35 de ani de cercetare ştiinţifică, didactică şi activitate diplomatică”, se spune în invitația la eveniment.

Victor Ţvircun este un renumit istoric „cantemirolog”, cunoscut atât în Republica Moldova, cat şi peste hotare, consacrând subiectului de expertiză (cercetare) 18 monografii, culegeri de studii şi documente, precum şi aproximativ 230 de articole ştiinţifice, în reviste şi enciclopedii importante naţionale şi internaţionale în domeniu (din Moldova, Rusia, Ucraina, Germania, Franţa, Turcia şi Liban).

Diana Cebotari 
Inapoi la arhiva noutaților