Ansamblul ”Doina” al Armatei Române va susține o serie de concerte în Republica, în perioada 1 – 3 septembrie 2015, transmite CURENTUL.
Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei României la Chişinău, primul concert va avea loc pe 1 septembrie 2015, la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din municipiul Bălți, cu începere de la ora 17:00.
Pe 2 septembrie 2015, Ansamblul ”Doina” al Armatei Române va susține un concert la Centrul de Cultură și Istorie Militară din Chișinău, începând de la ora 18:00.
Un alt concert va avea loc pe 3 septembrie 2015, la Palatul de Cultură din Cahul, cu începere de la ora 16:00.
Intrarea este liberă.
Adrian Platon