Interpretul și compozitorul basarabean de muzică uşoară Ion Aldea-Teodorovici, ar fi împlinit astăzi 60 de ani, transmite Curentul.md.
Ion Aldea-Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954, în orașul Leova. A scris muzică simfonică, de cameră, cântece pentru copii, pentru filme, pentru spectacole dramatice. Ion Aldea Teodorovici a scris peste 300 de cântece patriotice, lirice, pentru copii.
Se căsătorește cu Doina Marin în 1981. Ei sunt primii care în anii 1990 au cântat despre limba română şi Eminescu, pe care l-au reintrodus astfel în cultura din Republica Moldova. Artiştii au susţinut sute de concerte pe scenele de la Chişinău, dar şi în faţa soldaţilor moldoveni, în timpul conflictului armat de pe Nistru.
Doina şi Ion Aldea-Teodorovici şi-au pierdut viața într-un teribil accident care s-a produs în noaptea de 29 spre 30 octombrie, în 1992, în apropiere de localitatea Coşereni, din România.
În anii mişcării de renaştere naţională, Doina şi Ion Aldea-Teodorovici au fost simbolurile românismului şi ale revenirii la valorile naţionale.
Elena Mocreac