Wizz Air a anunţat despre lansarea cursei Chişinău – Milano Bergamo, care va fi operată începînd cu 2 noiembrie 2014, transmite CURENTUL cu referire la un comunicat al companiei.
Compania aeriană consideră că noul serviciu va stimula piaţa locurilor de muncă din domeniul aviaţiei şi turismului al Republicii Moldova.
Iniţial, la această cursă vor fi efectuate zboruri de 2 ori pe săptămînă – luni şi vineri. Biletele pentru cursa Chişinău – Milano Bergamo sunt deja în vînzare şi pot fi rezervate pe site-ul companiei, cu tarife care încep de la €39.99 (tur). Toate zborurile sunt operate pe aeronave Airbus A320 de 180 locuri.
„Wizz Air a început să opereze zboruri din capitala Moldovei doar cu 9 luni în urmă, şi deja a reuşit să deservească 45,000 pasageri în cadrul zborurilor către Roma şi Veneţia. Sperăm că acest nou serviciu va contribui la consolidarea relaţiilor de afaceri şi a turismului dintre Moldova şi Italia”, a declarat reprezentantul Wizz Air, Daniel Carvalho.
CURENTUL.md precizează: Milano Bergamo este deja a 3-a cursă din Moldova. Wizz Air deja operează cîte 2 zboruri pe săptămînă din Chişinău spre Roma Ciampino şi Veneţia Treviso, începînd din septembrie 2013.
Adrian Platon