Proiectul Ministerului Economiei privind acordarea titlului Parcului Industrial Cahul, va fi propus spre aprobare în cadrul ședinței de astăzi a Guvernului, transmite CURENTUL.
Potrivit studiului de fezabilitate, valoarea estimativă a investițiilor va constitui circa 80 mln. lei, inclusiv. Pentru renovarea infrastructurii tehnice și amenajarea teritoriului vor fi investiți 13 mln. Lei, pentru construcția și reconstrucția clădirilor din parc – 62 mln. lei, pentru crearea infrastructurii externe – 2 mln. lei. Proiectul stabilește un termen de 2 ani pentru efectuarea lucrărilor necesare pentru iniţierea activităţii parcului industrial.
Conform atribuțiilor, întreprinderea administratoare, SRL „Sud-Invest Company” va asigura crearea şi renovarea infrastructurii tehnice şi clădirii administrative, iar autoritatea publică locală va conecta teritoriul parcului industrial la utilitățile publice ale orașului, iar infrastructura de producere va fi creată de către rezidenţii selectaţi pentru activitate în cadrul parcului industrial.
Crearea parcului industrial va avea un impact direct asupra dezvoltării economice şi creşterii nivelului de industrializare a regiunii prin sporirea impozitelor în bugetul de stat cu cca. 14 mln. lei anual, atragerea investiţiilor directe în regiune în mărime de aproape 103,9 mln. lei, crearea a cel puţin 440 locuri noi de muncă spre sfârșitul anului 5 de activitate, majorarea cotei sectorului industrial în economia regiunii/ţării etc.
PI Cahul va fi amplasat pe teritoriul fostului Combinat de Brânzeturi din Cahul, cu o suprafaţă de 5,892 ha, aflat în proprietatea Consiliul Raional Cahul. Pe teren sunt amplasate 12 construcții, cu un grad de finalizare de cca 60%, transmis în comodat pe un termen de 30 de ani întreprinderii SRL „Sud-Invest Company” (selectată prin concurs) pentru crearea, administrarea și dezvoltarea Parcului Industrial „Cahul”, prin decizia consiliului raional.
Principalele direcții de dezvoltare, conform studiului de fezabilitate, revine prelucrării produselor agricole şi de fabricare a produselor industriei nealimentare. Concomitent, unii agenţi economici deja au manifestat interes în obținerea unui teren sau spațiu de producere în cadrul viitorului parc industrial pentru fabricarea mobilei şi articolelor de tâmplărie, pentru confecționarea materialelor de construcție, precum şi pentru producerea articolelor textile.
Atractivitatea economică a acestui parc industrial constituie, în special, apropierea față de portul internaţional Giurgiulești, precum şi de hotarele cu România (UE) și Ucraina.
Adrian Platon