În urma competiţiei “The Champagne and Sparkling Wine World Championships 2016” desfăşurată în Marea Britanie, spumantul Cricova, produs de Combinatul de Vinuri de Calitate „Cricova” va fi inclus în Ghidul celor mai bune spumante de pe glob. Spumantul a fost produs în ediţie limitată de 14.000 de sticle, prin cupajarea Pinot Noir-ului cu Cabernet Sauvignon – o adevărată mândrie a companiei, de o complexitate şi de o eleganţă fără de egal, informează CURENTUL.
Rezultatul a venit ieri ca urmare a aprecierii celor mai influenţi şi de renume experţi în şampanie şi spumante – Tom Stevenson, Essi Avellan MW şi Tony Jordan, în cadrul celebrei bătălii pentru supremaţia pe piaţa celei mai nobile băuturi din lume.
Conform unui comunicat de presă, ghidul va fi disponibil în 13 ţări ale lumii, iar rezultatele vor fi mediatizare în aproximativ 45 de reviste de specialitate.
Essi Avellan MW, membră expert a juriului a afirmat: ,,Anul acesta în premieră avem vinuri spumante din Armenia, Croaţia, Ucraina şi Moldova. Iar selecţia de vinuri medaliate, care urmează fi incluse în ghid, este o selecţie a celor mai bune spumante din lume, printre care se regăsesc atât celebrele şampanii franceze, cât şi cele mai bune exemplare de spumante din lumea nouă”.
Directorul General al companiei, Iurie Carp, a menționat că ”Medalia confirmă încă o dată măiestria enologilor de la Cricova şi este un bun rezultat în efortul nostru de a ne lansa ca producător de spumante pe piaţa din Marea Britanie. Deschiderea internaţională de care se bucură competiţia ne va oferi un plus de vizibilitate la nivel mondial,,.
Anastasia Borta