[ X ]
Şeful FISC la întrevedere cu Directorul General al Delegaţiei AFS. Iată despre ce au discutat!
7 Iulie

În perioada 3-5 iulie 2014, șeful Serviciului Fiscal de Stat, Ion Prisăcaru a participat la cea de-a XVIII-a Adunare Generală IOTA, care se desfăşoară la Belgrad, Serbia, transmite Curentul.md.

În cadrul evenimentului, Ion Prisăcaru a avut o întrevedere cu Delegaţia AFS, condusă de Directorul General Ingemar Hansson, la care au fost discutate situaţia actuală şi perspectivele de colaborare, în baza Acordului de colaborare între IFPS si AFS, precum şi aspectele ce ţin de vizita ce urmează a fi efectuată de managementul de vîrf al Serviciului Fiscal de Stat în Suedia, în luna septembrie 2014.

În aceeași ordine de idei, Ion Prisăcaru a declarat că „modernizarea Serviciului Fiscal de Stat din Republica Moldova are loc cu suportul nemijlocit al partenerilor internaţionali, implicarea acestora făcînd posibilă realizarea unui salt calitativ într-o perioadă de timp mult mai restrînsă.”

Totodată, au fost abordate aspecte importante cu privire la conformarea voluntară a contribuabililor şi, în special, conformarea cooperativă, care include implicarea proactivă a contribuabililor în acest proces.

Forul internaţional, desfăşurat sub genericul ,,Fii acolo la timpul potrivit-cel mai bun impact in timp util: implicarea contribuabililor si utilizarea de informaţii, de date si alte intervenţii pentru a influenţa comportamentul de confirmare!”, a găzduit peste 150 de participanţi din cadrul administraţiilor fiscale si organisme internaţionale de profil, inclusiv conducătorii administraţiilor fiscale din 48 de ţări membre, oficiali de rang înalt din cadrul guvernului Serbiei, Uniunii Europene, OECD, FMI, practicieni fiscali, cercetători şi oaspeţi speciali.

Diana Cebotari

Inapoi la arhiva noutaților