[ X ]
Producătorii vinului de casă au participat la concursul ”Polobocul de aur-2014”
3 Aprilie
foto: agroinf.ro

La  Chișinău, la 1 aprilie avut loc degustarea din cadrul etapei republicane a Concursului pentru cel mai bun vin de casă „Polobocul de aur”, organizat de Camera de Comerț și Industrie (CCI). Pentru marele premiu au concurat 97 din cele circa 600 de probe de vinuri, prezentate de vinificatori din diferite regiuni ale țării, transmite Curentul.md.

CCI a spus că concursul se desfășoară  anual, din 2002, cu scopul de a-i remarca pe cei mai buni vinificatori, a populariza tradiţiile naţionale de fabricare a vinurilor în condiţii de casă.

„Membrii juriului de degustare sunt experți în domeniu, care evaluează obiectiv și profesionist fiecare mostră. Până la momentul actual, la CCI nu a parvenit nicio obiecție din partea participanților. Din contra, interesul producătorilor de vin de casă a crescut, fiind intrigați să afle cum este apreciat vinul lor de către degustători profesioniști, care sunt obiecțiile, cum pot obține o licoare și mai delicioasă”, a spus Vladimir Didilic, vicepreşedinte al CCI.

Preşedintele juriului de degustare, Anatol Balanuţa, șef al catedrei de enologie a Universităţii Tehnice, a subliniat că, față de anii precedenți, probele de la ediția curentă sunt mult mai calitative, apropiindu-se de calitatea vinurilor produse în condiții de fabrică.

Învingătorii concursului vor fi anunțați și premiați în cadrul Zilei Naționale a Vinului, în luna octombrie.

Premiul mare este „Polobocul de aur” – un butoi de 120 litri.

Elena Mocreac

Inapoi la arhiva noutaților