„Îmi doresc să găsim cele mai bune soluții atît pentru dumneavoastră, cît și pentru stat”. Despre aceasta a declarat prim-ministru Iurie Leancă la o nouă întrevedere cu vinificatorii.
După cum informează CURENTUL, potrivit unui comunicat de presă al Executivului, Iurie Leancă a discutat despre problemele actuale din domeniu, în mod special, s-a referit la activitatea fabricilor de vin și dificultățile ce apar în procesul achiziționării strugurilor.
„Ne revedem după două săptămîni, pentru a continua discuțiile și a vedea ce putem face pentru a vă ajuta. Facem tot ce ne stă în puteri ca să nu apară probleme în activitatea dumneavoastră. Îmi doresc să găsim cele mai bune soluții atît pentru dumneavoastră, cît și pentru stat”, a subliniat șeful Executivului.
La rîndul său, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, a precizat că pe agenda discuțiilor cu producătorii de vin sunt următoarele subiecte: achiziția și prelucrarea strugurilor, aplicarea accizei pe produsul finit, promovarea produselor vinicole prin intermediul publicității și eventualele posibilități de susținere.
În același context, viceministrul Finanțelor, Maria Carauș, a anunțat că ministerul a elaborat un proiect de lege care va elimina plata accizei pentru materia primă, la deplasarea de la o fabrică la alta. Documentul urmează să fie prezentat săptămîna viitoare pentru avizare.
Totodată, Premierul a cerut Ministerului Finanțelor să prezinte în regim de urgență o informație despre datoriile la plățile fiscale și perioada în care acestea au fost acumulate de către producători, pentru a fi examinată posibilitatea înghețării penalităților. De asemenea, a dat indicații ministerelor să continue negocierile cu Banca Europeană pentru Investiții în vederea acordării creditelor preferențiale vinificatorilor la procurarea strugurilor de la viticultori.
Viorica Jamba/Stagiară