Începând cu anul 2015, proiectul “Vreau să fiu Stewardesă” s-a extins în Republica Moldova, organizînd periodic evenimente de informare și cursuri de pregătire pentru viitoarele însoțitoare de bord, informează CURENTUL.
Solicitat de reporterul nostru, responsabilii ne-au spus că, în fiecare lună, site-ul respectiv este accesat de peste 100.000 de persoane care vor să afle mai multe despre această carieră.
“Deși sunt foarte mulți doritori, puțini au încredere să se pregătească pentru această meserie și apoi să meargă la interviu”, spun ei.
Cursanții care au participat la ultimul training organizat în Moldova, au rămas mulțumiți și au menționat că au învățat lucruri utile.
“Tot ce am învățat la curs mi-a fost de ajutor. Am învățat cum să mă prezint la interviu, am primit informații despre experiența unei stewardese, am pus în practică multe situații pe care le poți întâlni într-un interviu. Am primit sfaturi personalizate în funcție de performanța fiecărui participant, am învățat să îmi structurez CV-ul astfel încât să punctez ceea ce este important”, a spus Gabriela, o fostă cursantă, actualmente stewardesă.
“Am ajuns prima la locul interviului, am avut de așteptat ceva, dar timpul a trecut foarte repede. În prima fază ne-au invitat în sala de conferințe să ne explice procesul. După explicațiile de rigoare, am ieșit cu toții, urmând să intrăm din nou pe rând pentru prima proba care consta într-o prezentare personală de 2 minute și role play. Mi s-a părut cea mai grea probă”, a menționat Maria, fostă cursantă, actual stewardesă.
Menționăm că taxa de participare la fiecare curs este în valoare de 150 euro.
Salariul unui însoțitor de bord crește după perioada de probă, dar și cu experiența acumulată, iar salariul final este compus din: salariu de bază + ore de zbor + layover.
Companiile aeriene oferă un salariu de aproximativ 650 euro. Din momentul în care însoțitorul de bord începe să zboare câștigă aproximativ 2500 euro/ lunar.
Anastasia Borta