Începînd de astăzi, 7 iulie 2014, Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău, în colaborare cu reprezentanţii Direcţiei generale, comerţ, alimentaţie publică şi prestări servicii a Consiliului municipal Chişinău şi Direcţiei de Poliţie mun. Chişinău, va iniția efectuarea controalelor fiscale în pieţele din Chișinău, transmite Curentul.md
În acest sens, Serviciul Fiscal de Stat vine cu o atenționare către comercianții din piețe sugerînd ca aceștia să se conformeze benevol la prevederile legislației în vigoare cu încadrarea acestora în limitele legale şi anume înregistrarea activităţii sub careva formă organizatorico- juridică.
Totodată, în vederea instituirii unui cadru cadru unitar al relaţiilor de parteneriat în raport cu mediul de afaceri şi cetăţeni, bazat pe încredere şi susţinere reciprocă, administratorii pieţelor ce activează în raza mun. Chişinău au fost atenţionaţi anterior asupra faptului că Serviciul Fiscal de Stat nu are ca scop sancţionarea contribuabililor.
Această practică va condiţiona reducerea considerabilă a cazurilor de încălcare a legislaţiei fiscale şi, respectiv, a numărului sancţiunilor aplicate agenţilor economici.
În aceeași ordine de idei, aceştia au fost atenţionaţi şi avertizaţi asupra răspunderii în conformitate cu legislaţia în vigoare, în urma nerespectării prevederilor acesteia şi/sau în urma practicării activităţii de întreprinzător ilegale. Administratorii pieţelor au fost chemaţi să prevină şi să evite activitatea neînregistrată sub careva dintre formele organizatorice-juridice ale persoanelor fizice, fiindu-le acordat un termen rezonabil pentru efectuarea inventarierii celor ce activează pe teritoriul pieţei subordonate.
Diana Cebotari