Peste 400 de afaceri în agricultură, industrie şi servicii au fost dezvoltate prin programul „PARE 1+1” de la lansare şi pînă în prezent. Despre aceasta a anunțat directorul ODIMM, Iulia Iabanji, în cadrul ședinței Comitetului de supraveghere al Programului, condusă de ministrul Economiei, Andrian Candu, transmite Curentul.md
Astfel, în perioada 2010-2014 ODIMM a încheiat cumulativ, contracte de finanțare nerambursabilă cu 411 întreprinderi create și dezvoltate din sursele financiare ale lucrătorilor migranți.
Potrivit unei analize a întreprinderilor după domeniul de activitate desfăşurat s-a constatat faptul că lucrătorii migranţi şi-au investit resursele financiare acumulate peste hotare preponderent în agricultură – 58%, fiind urmate de producere/prelucrare – 20%, servicii – 18% şi alimentaţie publică – 3%.
Investiţiile beneficiarilor Programului „PARE 1+1” constituie 258,13 mil. lei, iar finanţarea nerambursabilă acceptată este de 76,66 mil. lei.
Este de menţionat că, în cadrul Programului, antreprenorii au iniţiat şi dezvoltat noi idei de afaceri, care pînă la moment nu erau implementate în ţară. Astfel, întreprinderile din PARE 1+1 au fost printre primele care au dezvoltat afaceri în domeniul biomasei (peleţi şi bicheţi, energie verde), creşterea şinşilelor, struţilor, viperelor, cultivarea armurariului, paulowniei, creşterea valorii adăugate a produselor agricole prin crearea de sere, frigidere, mori, fermă de melciş agroturism.
Totodată, în cadrul ședinței s-a decis aprobarea finanțării a 40 de proiecte noi depuse de lucrătorii migranţi şi rudele acestora.
Diana Cebotari