Serviciul Vamal, a informat că pe parcursul săptămînii trecute (11 august – 18 august 2014), a eliberat circa 9 673 mii viniete. Astfel, în bugetul de stat au fost alocați peste 1 milion 780 mii lei, transmite CURENTUL.
În același timp, colaboratorii organului vamal au documentat pe sensul de intrare și ieșire din țară peste 53 mii de autoturisme, 2 mii 363 de autocare și peste 14 mii autocamioane. Cele mai multe unități auto au traversat frontiera de stat a Republicii Moldova cît pe sensul de intrare atît și pe sensul de ieșire din țară, prin frontiera moldo-română.
Totodată, în cadrul activităţilor de control desfăşurate de către colaboratorii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, au fost înregistrate 96 de cazuri contravenţionale, în baza cărora au fost aplicate amenzi în sumă de peste 325 mii lei.
Mai mult, persoanele sunt atenționate să nu recurgă la acţiunile ce sfidează legislaţia, implicit falsificarea Vinietei. Datorită mecanismelor de control şi sistemului automatizat de evidenţă gestionat de Serviciul Vamal orice tentativă de fraudare a legii este depistată cu aplicarea sancţiunilor conform legii. Astfel, în perioada vizată au fost depistate 42 de cazuri și aplicate amenzi în sumă de peste 98 de mii lei.
Diana Cebotari