[ X ]
Oportunităţi de angajare din partea Î.S. „Fiscservinform” pentru tinerii absolvenţi!
31 Mai

În scopul sporirii numărului tinerilor angajaţi, la data de 30 mai curent a fost desfăşurat „Târgul locurilor de muncă”, organizat de Universitatea Tehnică a Moldovei, la care Î.S. „Fiscservinform” a participat în calitate de ofertant al locurilor de muncă vacante la întreprindere. Potrivit organizatorilor, evenimentul a fost programat mai devreme decît examenele de licenţă, pentru ca atunci cînd vor obţine diplomele studenţii să fie deja antrenaţi în câmpul muncii, transmite CURENTUL care citează un comunicat de presă al Î.S.”Fiscservinform”.

Potrivit sursei, „Târgul locurilor de munca” reprezintă o oportunitate de angajare operativă a studenţilor după absolvirea Universităţii, avînd posibilitatea desfăşurării negocierilor directe între studenţi şi angajatori. Respectiv, absolvenţii-participanţi la eveniment au avut posibilitatea să se familiarizeze cu specificul întreprinderii noastre şi să afle mai multe detalii despre posturile vacante disponibile – cerinţele şi abilităţile pe care le implică.

Cu referinţă la scopul urmărit prin participarea la eveniment a Î.S. „Fiscservinform”, Vitalie Coceban, Administratorul întreprinderii a comunicat că în Republica Moldova cererea braţelor de muncă pe piaţă se referă în special la categoria persoanelor adulte, care au experienţă.

„Noi dorim să redresăm situaţia şi să favorizăm specialiştii tineri. În primul rând pentru că suntem într-o societate care se află în schimbare permanentă, iar persoanele noi în domeniu sunt de obicei mult mai flexibile. Deci, participînd la acest eveniment ne-am propus să identificăm candidaţi care se pot adapta condiţiilor socio-economice în schimbare şi chiar mai mult – le pot influenţa în direcţia pozitivă, astfel încît eventual să dezvoltăm şi să prestăm societăţii servicii automatizate cu un nivel înalt de calitate şi siguranţă”, a spus Vitalie Coceban.

Î.S. „Fiscservinform”, fiind unul dintre cei mai activi promotori a guvernării electronice în Republica Moldova, încurajează şi susţine iniţiativele de angajare a tinerilor specialişti în sfera tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii. În perspectivă, participarea la proiectul dat va oferi studenţilor avantaje privind încadrarea lor în cîmpul muncii, ca parte a echipei „Fiscservinform”.

www.fiscservinform.md

Adrian Platon

Inapoi la arhiva noutaților
  1. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  2. Maxim Moroșan: Promit un lucru - vom face totul pentru a curăța Bălțiul de turiști politici și de administratori sabotori! Alexandr Petkov - pregătește-te!
    Politică |
  3. Manualul privind negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost lansat
    Politică |
  4. Aprobat de Parlament: Confecționarea sau comercializarea ilegală a uniformelor de serviciu ale militarilor va fi sancționată
    Social |
  5. Igor Munteanu: Îndemnăm susținătorii CUB să voteze Elena Lasconi! Credem că aceasta este opțiunea care va sprijini o Românie modernă
    Politică |
  1. Manualul privind negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost lansat
    Politică |
  2. Declarație: Când Andrei Năstase vorbea despre negocierea prețului la gaze în interesul cetățenilor... Demagogii de ocazie l-au acuzat că „alimentează războiul” că este inacceptabil ca dna Sandu să își piardă din ratingul personal
    Politică |
  3. Mai mulți tineri, viitori juriști, au efectuat o vizită la Președinție
    Social |
  4. Aprobat de Parlament: Confecționarea sau comercializarea ilegală a uniformelor de serviciu ale militarilor va fi sancționată
    Social |
  5. Rezidenții Zonelor Economice Libere vor beneficia în continuare de facilități la plata taxelor vamale
    Business |