Consiliul Proiectului Energie și Biomasă, condus de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei din Republica Moldova a aprobat Planul de activitate al Proiectului. Documentul stipulează instalarea a 49 de noi sisteme de încălzire pe biomasă, inclusiv 20 de colectoare solare, în 2017 din fondurile europene, informează CURENTUL.
De asemenea, 27 de grădinițe beneficiare ale primei etape de proiect vor fi dotate cu instalații de producere a apei calde de la energia solară, ce vor funcționa împreună cu sistemul termic pe biomasă, iar alte 34 de școli şi grădinițe centralele termice ale cărora ard baloturi de paie vor fi dotate suplimentar cu tractoare de transportare şi încărcare a baloturilor în cazan.
În anul 2017 va fi lansat şi un sistem de monitorizare de la distanță a funcționării centralelor termice pe biomasă beneficiare ale Proiectului Energie şi Biomasă. În acest an își va începe cursurile de instruire şi Centrul Unic de Instruire al Operatorilor sistemelor de încălzire pe biomasă. Studiile de fezabilitate pentru două raioane selectate a pilota proiecte de producere a biocombustibilului din deșeuri vegetale (Rezina şi Cimișlia) vor fi realizate şi în funcție de rezultatul acestora vor fi lansate primele proiecte municipale de valorificare a deșeurilor vegetale în scopuri energetice.
Precizăm că anul 2017 este ultimul an de activitate al Proiectului Energie şi Biomasă. Lansat în 2011, proiectul a parcurs două etape de implementare datorită fondurilor acordate de Uniunea Europeană. Proiectul a reușit să racordeze peste 190 de școli, grădinițe, centre comunitare, spitale la sisteme de încălzire pe biomasă, asigurând astfel unui număr de peste 140.000 persoane accesul la energie sigură, produsă în Republica Moldova.
Anastasia Borta