În perioada 8-9 aprilie la Chișinău s-a întrunit Comitetul de Gestionare pentru aria Prioritară „Sprijinirea competitivităţii întreprinderilor, inclusiv dezvoltarea Clusterelor” a Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD), în cadrul căreia s-a discutat despre strategia UE pentru regiunea Dunării, transmite Curentul.md
Strategia Uniunii Europene pentru regiunea Dunării (SUERD) vizează dezvoltarea potenţialului economic şi îmbunătăţirea condiţiilor de mediu ale regiunii. SUERD este un răspuns pentru provocările cu care se confruntă cele 14 state membre ale strategiei, dintre care și Moldova.
Totodată, reuniunea a reuşit să ofere elemente substanţiale pentru creşterea competitivităţii regiunii, iar reprezentanţii Ministerului Economiei şi Ministerului Educaţiei au prezentat evoluţiile dezvoltării economice din Republica Moldova, obiectivele şi acţiunile implementate pe segmentul educaţiei antreprenoriale şi au evidenţiat faptul că Moldova este interesată de dezvoltarea de proiecte în domeniul competitivităţii, economiei verzi, cercetării şi inovării, învățămîntului vocaţional, educaţiei antreprenoriale.
În cadrul Comitetului de coordonare PAC 8, sunt create 7 grupuri tematice de lucru pe domeniile din Prioritatea a 8-a: „Inovare şi transfer tehnologic”, „Tehnologie de mediu şi eficienţă energetică”, „Cluster de excelenţă”, „Educaţie şi formare profesională”, „Educaţie antreprenorială”, „Cooperarea organizaţiilor de afaceri”, „Competitivitate în zonele urbane şi rurale”, care au drept scop identificarea, elaborarea şi promovarea unor proiecte transnaţionale.
Diana Cebotari, stagiară